Călăuzite de spiritul ce uneşte kiwanienele din cadrul clubului Kiwanis Oradea, de a sprijini copiii aflaţi în dificultate, am hotărât încă de la începutul anului 2009 să ajutăm o fetiţă - Alexandra BAR.
Alexandra este un “ghem de om” care acum are 7 ani şi jumătate, dar cu un talent de 7 ori mai mare decât ea. Dansează încă de la vârsta de 3 ani în cadrul Academiei de dans “Ars Nova” din Oradea şi a participat la numeroase concursuri naţionale, europene şi mondiale la care a ocupat locuri fruntaşe, mai întâi cu o echipă de trei fetiţe, din care a facut parte şi abia acum are un dans individual – pentru că acest lucru costă mai mult. Familia ei, formată din mama ei şi încă doi fraţi – şi ei sportivi, o sprijină cu tot sufletul, dar ajutorul material trebuie să vină şi din altă parte.
Clubul Kiwanis Oradea a ajutat-o pe Alexandra să participe anul trecut la Campionatul European de SHOW DANCE Ungaria 2009 unde a luat Locul I, după ce a câştigat numeroase trofee încă din 2008 la concursuri naţionale şi internaţionale.
Apoi Alexandra a continuat seria succeselor când la Masterul Mondial de Dans Croaţia 2009 cu trio “Driming in the jungle” a luat Locul I şi la fel, Locul I la EDSU Romania World Dance Master Bucuresti 2010.

Şi din nou anul acesta clubul Kiwanis Oradea i-a fost alături Alexandrei, pentru ca ea să poată participa la World Dance Master Croaţia Porec 2010 cu dansul individual “The pirates” - Locul I a fost al ei.

Satisfacţia noastră este incomensurabilă văzând un copil român, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului unei competitii mondiale şi care poartă pe piept însemnele Kiwanis.
Felicitări Alexandrei şi mult succes, la fel şi doamnelor kiwaniene din Oradea.
Preşedinte ales – CK Oradea
Domnica Roucaciu